Alice în Ţara Minunilor
(Alice in Wonderland)

Alice în Ţara Minunilor
(Statele Unite ale Americii, 2010, film S.F., color, 101 minute)


regizor: Tim Burton,
actor: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Michael Sheen, Stephen Fry, Matt Lucas, Alan Rickman, Crispin Glover, Christopher Lee, Noah Taylor, Barbara Windsor,
scriitor: Lewis Carroll,
scenarist: Linda Woolverton,
compozitor: Danny Elfman,
operator: Dariusz Wolski,
producător: Tim Burton, Jennifer Todd, Suzanne Todd, Richard D. Zanuck,
monteur: Chris Lebenzon,

Szereplők:

De la specialul, barocul regizor Tim Burton o ecranizare bizară, în stilu-i caracteristic. Veţi vedea că personajele arhicunoscute din cartea lui Lewis Carroll mai au încă faţete necunocute.

Mai ales că este primul proiect în 3D pentru creativul regizor britanic şi că Pălărierul nebun este Johnny Depp.


Pentru Alice Kingsleigh, acum în vârstă de 19 ani, viaţa este pe cale să ia o întorsătură neaşteptată. Hamish, falnicul dar plicticosul fiu al Lordului Ascot şi al lui Lady Ascot, o cere în căsătorie pe Alice în timpul unei petreceri victoriene dată in grădină în onoarea lor. Alice pleacă fără să dea vreun răspuns, urmărind un iepure pe care îl văyuse fugind pe peluză; iepurele poartă, bineînţeles, o jachetă şi un ceas de buzunar.
Urmărind iepurele peste pajişte, Alice vede cum acesta dispare într-o gaură, şi dintr-o dată cade după el, printr-un pasaj ciudat, după care cade într-o cameră rotundă cu multe oglinzi. Acolo descoperă o sticlă pe a cărei etichetă scrie "BEA-MĂ" . Conţinutul sticlei o micşorează; o prăjitură pe care scrie "MĂNÂNCĂ-MĂ" o face să crească. Alice reuşeşte până la urmă să iasă pe una din uşi într- lume fantastică numită Underland - acelaşi loc pe care îl vizitase pe când era copilă - deşi nu îşi aminteşte despre aventurile ei trecute aici, decât în vise.

Iepurele Alb spune că s-a întors după Alice pentru că ea este singura în stare să-l ucidă pe Jabberwock, monstrul care apără regatul Reginei de Roşu. Alice porneşte într-o călătorie fantastică pentru a-şi găsi adevăratul destin şi pentru a sfârşi regimul de teroare al Reginei de Roşu.

Acum Alice trebuie mai întâi să salveze Ţara Minunilor ca să poată să se întoarcă în lumea reală. Redând lumea fantastică din cele două cărţi "Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor" (1865) şi "Aventuri în Ţara Oglinzii" (1871), cu efecte vizuale uimitoare şi avangardiste, şi cu cele mai carismatice personaje din istoria literaturii, filmul lui Burton e un MUST SEE.

"În orice tărâm de poveste există bine şi rău. Ceea ce mi-a plăcut la Underland este că totul este uşor pe dos, chiar şi oamenii buni. Pentru mine, asta e ceva deosebit." - Tim Burton, Regizor

O dată cu succesul lui "Alice", Carroll (pseudonimul Reverendului Charles Lutwidge Dodgson, profesor de matematici la Christchurch University din Oxford, Marea Britanie) a devenit cel mai de succes autor de cărţi pentru copii al timpurilor sale. Şase ani mai târziu, a urmat apariţia cărţii "Aventurile lui Alice în Ţara Oglinzii", care a fost chiar şi mai populară decât predecesoarea sa.

Astăzi, ambele cărţi sunt adesea publicate împreună cu titlul "Alice în Ţara Minunilor", iar influenţa lor continuă poate fi observată în orice domeniu de la clipuri muzicale la filme, benzi desenate sau jocuri pe calculator, până la operă.




Film distribuit de Forum Film România.